Printeaza articolul

Despre infertilitate

Infertilitatea este definita ca incapacitatea de a concepe un copil dupa un an si jumatate sau doi de act sexual. Tot de infertilitate vorbim si atunci cand sarcina nu se duce la termen. Factorii declansatori si agravanti ai infertilitatii se refera atat la femeie cat si la problemele medicale ale barbatului. Astfel, in ceea ce priveste partea masculina, poate fi vorba de rezultatul unei cantitati prea mici de sperma sau al unei anomalii anatomice. Cantitatea mica de sperma este de multe ori rezultatul consumului excesiv de alcool, al tulburarilor endocrine, boli acute recente, radiatii sau caldura in exces, rani testiculare, varicoceli (inflamarea venelor care iriga testiculele) sau febra prelungita. Orice barbat trebuie sa tina cont de toate acestea ca posibile cauze ale reducerii cantitatii de sperma.

La femei, numarul factorilor care pot duce la infertilitate este mult mai mare. Astfel, daca ea sufera de endometrioza, are trompele uterine infundate, prezinta fibroza uterina, a contractat Chlamydia, ovulatia este rara sau neregulata sau daca mucoasa cervicala ataca si omoara sperma, toate acestea pot duce la infertilitate. In plus, medicii considera ca si varsta are un rol important, femeile trecute de 34 de ani reusind mai greu sa conceapa sau sa duca la bun sfarsit o sarcina. Si factorii psihici au rolul lor in determinarea fertilitatii: stresul sau teama de a deveni parinte.

Cu toate ca medicina moderna a descoperit acesti factori care se fac vinovati pentru infertilitate si majoritatea se pot trata medical, se pare insa ca 20% dintre cazuri nu prezinta niciun motiv medical pentru ca aceasta conceptie sa aiba loc si totusi se instaleaza infertilitatea.

Testele de infertilitate sunt variate si se gasesc diferit pentru femei si barbati. Astfel, la barbati testele constau in analiza seminala, teste endocrine, test postcoital, razele X, biopsia testiculara sau teste de penetrare a spermei.

Din categoria testelor de infertilitate pentru femei fac parte: laparoscopia, testul postcoital, consultatia intravaginala cu sonda, biopsia endometriala, testul FSH (se ia o mostra de sange in a treia zi de menstruatie si se analizeaza nivelul FSH-ului. Daca acesta este prea mare, este putin probabil ca femeia sa ramana insarcinata).

Recomandarile in ceea ce priveste infertilitatea sunt pe cat de variate, pe atat de complexe si cer disciplina si acuratete in a le respecta. In primul rand, se vor evita: alcoolul in exces, spalaturile intravaginale, fumatul si stresul. Incercati pe cat posibil sa reduceti anxietatea din viata dvs., chiar daca uneori acest lucru este foarte greu. In plus, se va evita folosirea din abundenta a lubrifiantilor artificiali in timpul actului sexual, pentru ca de multe ori acestia impiedica sperma sa ajunga la cervix.

Adoptati o dieta echilibrata, nu consumati grasimi animale, zahar, alimente prajite sau cele cae contin foarte multi aditivi alimentari. Odihniti-va cat mai bine, respectati orarul de somn, nu pierdeti noptile, nu va obositi excesiv.

Adaugat in: Jan 11, 2012 | Autor: Anca-Mariela Truta | Vizite: 4511


Cele mai citite articole

Vitiligo sau petele albe de pe corp
Cancerul de prostata
Ce este refluxul gastro-esofagian
Tratamente pentru stranut si alergie
Varicele pot fi tratate prin chirurgie, medicamente sau laser
Respiratia urit mirositoare
Relatia dintre eczeme si stres
Tratamente in statiuni romanesti
Pneumonia la copii
Drogul de care putem scapa, tigarile