Printeaza articolul

Alergiile de primavara, prevenirea si tratarea acestora

Este primavara! Sinteti multumiti ca este vreme frumoasa, zilele sint mai lungi... Dar totusi nu va simtiti prea bine si poate va intrebati ce boala ati contractat.

Primavara, multe persoane se pling ca stranuta, le curge nasul, au ochii rosii, inlacrimati si isi simt gitul inflamat. Este vorba despre o alergie. Aceasta este o reactie inflamatoare anormala sau o sensibilitate acuta a organismului fata de anumite substante numite alergene. Expunerea la substantele alergene, in mod normal inofensive, declanseaza aceste simptome la persoanele alergice. Alergenele pot patrunde in organism o data cu hrana, aerul inspirat, intepatura insectelor sau simplul contact cu pielea.

Ce este o reactie alergica
Sistemul nostru imunitar are sarcina de a apara organismul contra substantelor straine precum bacteriile, virusii sau toxinele. Dar la persoanele alergice, acest sistem de protectie este prea eficient si percepe substantele comune precum polenul florilor sau mucegaiul drept periculoase. La contactul cu un alergen, organismul unei persoane alergice produce o mare cantitate de anticorpi (proteine pentru apararea impotriva bolii) care se fixeaza pe anumite celule din tesut si din singe si elibereaza puternici agenti chimici, care circulind prin organism declanseaza simptomele alergiei.

Care sint simptomele alergiei
Simptomele sint variate: ochi iritati si inlacrimati, stranuturi, congestia si curgerile nazale si git inflamat. Fiecare caz este deosebit, iar simptomele alergiei depind de locul organismului in care se fixeaza anticorpii si unde se elibereaza agentii chimici. Congestia mucoaselor respiratorii superioare favorizeaza infectiile locale, ceea ce poate produce sinuzite purulente, rinite sau bronsite. Pentru pacientii predispusi, aceasta alergie sezoniera se termina deseori prin crize acute de astm.

In general, afectiunea debuteaza in copilarie sau la inceputul virstei adulte si poate disparea o data cu imbatrinirea. Cu timpul poate antrena si alte afectiuni precum oboseala cronica sau insomnia.

Studiile au aratat ca exista o predispozitie genetica ereditara. Astfel ca o persoana care are unul dintre parinti sau ambii atinsi de o boala alergica prezinta riscuri mai mari de a dezvolta ea insasi o asemenea maladie.

Care sint cauzele alergiei
Responsabili sint polenul florilor si praful. Astfel se disting trei tipuri de alergii sezoniere:
- alergia de primavara cauzata de polenul pomilor si arbustilor – debuteaza la jumatatea lunii martie si se sfirseste in iunie;
- alergia de vara cauzata de polenul graminatelor: gazon, fin, secara, porumb;
- alergia de la sfirsitul verii cauzata de polenul ierbaceelor.

Alergia oculara
Ochii reactioneaza la contactul cu alergenele. Reactia alergica poate afecta un singur ochi sau ambii, provocind inrosirea si mincarimea sub pleoapa, lacrimarea si sensibilitatea la lumina. La trezire, pleoapele sint umflate si par lipite. Efectele alergiei oculare sint extrem de neplacute, iar in formele cele mai grave pot aparea deteriorari grave ale vederii. Intensitatea, durata si frecventa reactiilor alergice sint diferite de la o persoana la alta. Uneori alergia oculara este insotita de rinita alergica. Exista un numar de medicamente capabile sa ajute rapid si eficient la inlaturarea efectelor alergiei oculare. Cel mai adesea, tratamentul consta in identificarea alergenului responsabil si evitarea contactului cu acesta, urmind administrarea medicamentelor prescrise de medic.

Tratamentul alergiilor sezoniere
Alergia la polen fiind frecventa, nu sintem alergici la toate felurile de polen. Primul tratament consta in evitarea contactului cu substantele alergene. Exista si medicamente antihistaminice eficace. Este vorba despre medicamente care blocheaza receptorii histaminei, o substanta produsa de corp in caz de alergie. Tratamentul trebuie sa debuteze cu 15 zile inainte de venirea primaverii si sa fie urmat 2-3 luni. Adaugind picaturi nazale si spray pentru git, totul ar trebui sa fie in regula. Daca sinteti un pacient cu alergie sezoniera, medicul poate eventual sa va administreze o injectie cu cortizon. Acest tratament, eficient timp de un an, are o actiune importanta asupra acestui gen de patologie, dar cu toate inconvenientele cortizonului, care sint numeroase: scaderea imunitatii, retentia de apa, decalcifiere, cresterea in greutate. Acestea apar o data cu administrarea produsului prelungita si repetata. De aceea, cortizonul se utilizeaza numai pe parcursul alergiei.

Sfaturi practice
Alergia de care suferiti in fiecare primavara nu este o fatalitate si nu ezitati sa va consultati medicul. Acesta va incerca sa elimine posibilele alte cauze ale rinitei sau conjunctivitei sezoniere, examinindu-va detaliat nasul si gitul, si va cauta si alte semne ale alergiei care este posibil sa apara pe corpul dumneavoastra (eczeme). De asemenea, este recomandabil sa evitati fumatul si orice alte lucruri agresive fata de caile respiratorii: praful, acarienii, animalele cu par.

Tratamentul preventiv
Cea mai buna metoda de prevenire a alergiei ramine evitarea factorului responsabil. Daca este vorba despre acarieni trebuie suprimate mochetele, utilizate lenjeriile specifice, evitarea plusurilor, aerisirea locuintei. In privinta pisicilor, ciinilor, hamsterilor, cel mai bun lucru este separarea de acestea. Sau cel putin nu trebuie permis animalului sa intre in camerele de locuit. Cel mai dificil este de evitat polenul. Totusi, este posibil sa nu mai mergeti la tara si sa preferati tarmul marii.

Desensibilizarea este cea mai buna solutie, daca substanta alergena permite. Este inutila daca sint grupati mai multi factori de alergie. De asemenea, pacientul trebuie sa fie foarte motivat, deoarece tratamentul este foarte lung si constringator. Principiul consta in obisnuirea progresiva a organismului prin contactul cu alergenul respectiv, incepind cu doze foarte slabe pentru a normaliza reactia. Dupa citeva luni de tratament numit de obisnuire, pe timpul carora dozele cresc progresiv, vor urma mai multi ani de tratament de intretinere. Durata totala a tratamentului presupune aproximativ 3 ani sau chiar mai mult.

Desensibilizarea se poate face prin injectii regulate, dar acestea trebuie efectuate obligatoriu sub supravegherea medicala, deorece exista riscul alergiei generalizate. Recent, este posibila utilizarea unor picaturi care se pun sub limba, dar ramine o tehnica costisitoare. In viitor, desensibilizarea se va putea face prin pulverizare.

Importanta efectuarii testelor de alergie
Testele cutanate pot confirma implicarea uneia sau mai multor substante alergene. Aceste teste constau in injectarea sub piele a foarte mici cantitati de substante care provoaca alergii. Observarea reactiilor cutanate permite fixarea diagnosticului. Atunci cind un alergen este identificat este posibila vindecarea alergiei. Din nefericire, cel mai adesea vindecarea este iluzorie, dar se poate reduce cantitatea alergenelor. Alte teste sint timbrele sau asa-numitele patch-teste, care sint lipite pe pielea pacientului si lasate acolo citeva ore sau zile.

Testele pentru alergie sint complet inofensive si confera raspunsuri rapide. Scopul imediat al testelor este de a simula in mod vizibil, pe piele, conflictul generat de sensibilizarea alergica in interiorul organismului. Testele sint efectuate dupa ancheta clinica intreprinsa de alergolog pentru a stabili oportunitatea lor.

Adaugat in: Sep 26, 2006 | Autor: Steluta Indrei | Vizite: 21633


Cele mai citite articole

Vitiligo sau petele albe de pe corp
Cancerul de prostata
Ce este refluxul gastro-esofagian
Tratamente pentru stranut si alergie
Varicele pot fi tratate prin chirurgie, medicamente sau laser
Respiratia urit mirositoare
Relatia dintre eczeme si stres
Tratamente in statiuni romanesti
Drogul de care putem scapa, tigarile
Problemele de memorie sint frustrante