Printeaza articolul

Varicele pot fi tratate prin chirurgie, medicamente sau laser

Picioarele frumoase constituie un atu de seductie inegalabil pentru femei. Dar pe masura ce femeile alearga, merg, se ridica, picioarele lor sint supuse la incercari grele. Mai mult de o femeie din doua sufera de insuficienta venoasa. De fapt, femeile sint mai afectate decit barbatii. Ereditatea este principala cauza a varicelor in opt cazuri din zece, urmata de leziunile fluctuatiilor hormonale.

Varicele constituie si o problema estetica
In latina, termenul varix inseamna strimb sau rasucit. Este o denumire potrivita daca ne gindim ca varicele desemneaza niste vene deformate si dilatate, vizibile sub piele. Situate in majoritatea cazurilor la nivelul membrelor inferioare, varicele se formeaza din cauza unei insuficiente venoase.

Vase cu pereti relativ fini si supli, venele au particularitatea de a fi prevazute cu valvule. Cind aceste valvule venoase nu se inchid bine si nu-si mai asuma functiile fiziologice de antireflux, singele tinde sa stagneze. Din cauza blocajului, venele picioarelor se dilata, ceea ce duce la aparitia varicelor. Aceasta afectiune benigna se manifesta la inceput prin senzatia ca aveti picioarele ingreunate si va dor atunci cind stati in picioare sau va expuneti la o sursa de caldura. Varicele se mai asociaza si dilatarii celor mai fine vase, capilarele.

Varicele prezinta putine riscuri
Varicele sint prea putin periculoase pentru sanatate, deoarece ele afecteaza vene superficiale ale picioarelor. Este posibil sa se rupa si atunci produc hemoragii externe sau o difuzie interna de singe in tesutul subcutanat, dar este rar. Citeodata, vena varicoasa poate face obiectul unei inflamatii sau in interiorul ei se poate dezvolta un cheag de singe. In aceste circumstante, traseul vasului care era initial vinat tinde sa se inroseasca si sa se inmoaie sub piele. Toate aceste probleme sint benigne si relativ usor de tratat. In schimb, un efect mai jenant al varicelor este ca pot provoca in timp dezvoltarea unor tulburari cutanate, cu deosebire ulceratii, care sint precedate de o pigmentare maronie a pielii (dermatita) si tind sa se formeze acolo unde staza sangvina a fost mai puternica, cel mai des la nivelul gleznelor. Din nefericire, ulceratiile se suprainfecteaza si se cicatrizeaza foarte greu.

Varicele pot fi operate
Daca aveti varice si ezitati sa va operati, nu trebuie sa va fie teama pentru ca este vorba despre o operatie simpla, ale carei rezultate sint surprinzatoare. Tratamentul chirurgical al varicelor are urmatoarele obiective:
- sa asigure aspectul estetic, deoarece este important pentru o femeie de a avea picioare frumoase;
- sa elimine durerile care perturba viata cotidiana a femeii;
- sa lupte impotriva edemului secundar pe returul venos;
- sa previna anumite complicatii precum problemele cutanate (ulcer, dermatita);
- mai rar, sa elimine un calcul din interiorul varicei (feblita superficiala).

Mediul dvs. va poate recomanda fie chirurgia, fie scleroterapia, metoda ce consta in injectarea unei substante in interiorul venei varicoase pentru lipirea peretilor sai unul peste altul, vena fiind astfel inchisa. Scleroterapia este eficienta in formele usoare de varice si cind refluxul singelui nu este foarte important din partea de sus a corpului catre partea de jos. Daca varicele sint mari, numeroase si refluxul considerabil, chirurgia devine indispensabila, dar scleroterapia si chirurgia nu se exclud reciproc, ci sint complementare. Dupa o operatie se poate efectua scleroterapie pentru imbunatatirea rezultatelor in cazul varicelor ramase.

Exista numeroase tehnici chirurgicale
Pentru a distruge sau a elimina varicele se pot utiliza mai multe feluri de metode. Una dintre cele mai clasice metode este stripping-ul, care consta in extirparea venei principale a membrelor inferioare prin efectuarea a doua mici incizii, una la glezna si alta la genunchi. De citiva ani, o tehnica chirurgicala numita CHIVA (cura hemodinamica a insuficientei venoase in ambulatoriu) este din ce in ce mai practicata. Aceasta metoda aplatizeaza varicele, fara sa fie scoase, prin ligaturarea in mai multe locuri a venei principale. CHIVA prezinta rezultate bune, dar este destul de complexa de intreprins. Criochirurgia utilizeaza o sonda a carei extremitate este racita la o temperatura foarte joasa. Astfel se permite congelarea venei care se lipeste de sonda, dupa care este scoasa. Tehnicile enumerate pot fi utilizate in asociere, iar in functie de natura actului chirurgical, pacienta poate fi internata la spital citeva zile sau dimpotriva nu este nevoie de spitalizare. Metodele se pot practica sub simpla anestezie locala sau generala.

Recomandari postoperatorii
Purtarea unor ciorapi speciali de stringere este recomandata dupa operatie. Bandajul lejer compresiv este pus pe picioare pentru a limita aparitia hematoamelor (vinatai) si va putea fi scos dupa doua zile. Apoi, pacienta trebuie sa poarte ciorapii speciali timp de o luna. Efectele postoperatorii sint simple, iar, frecvent, pacienta se poate ridica din pat inca de a doua zi dupa interventia chirurgicala. Totusi este indicat repausul cit este posibil, iar incetarea muncii timp de citeva saptamini este indicata in cazul unui stripping. Durerile, care apar la citeva zile de la operatie, sint normale si putin importante, dar nu trebuie sa va inspaimintati daca va apar pe picioare citeva vinatai.

Contraindicatiile tehnicilor chirurgicale
Ele privesc, in general, femeile insarcinate, cele care alapteaza, cele care au suferit anterior de flebita, cele care au probleme legate de infectii, precum ulceratiile sau gripa, dar in aceste cazuri contraindicatiile sint temporare. Acestora li se adauga toate persoanele care prezinta riscul de arterita sau care au antecedente familiale de by-pass coronarian, diabet, colesterol. Analizele radiologice (ecografia doppler, in special), indispensabile inaintea unei interventii chirurgicale pentru varice, au rolul de a investiga toate contraindicatiile.

Medicamente pentru tratarea varicelor
In stadiul cel mai precoce se practica distrugerea varicelor prin injectarea, cu ajutorul unui ac fin, in vena a unui produs sclerozant. Procedura care se realizeaza de obicei la cabinetul medicului specialist flebolog sau angiolog se efectueaza pe parcursul mai multor sedinte repetate. Interventia este neplacuta, dar fara alte pericole. Injectiile pot fi completate printr-un tratament cu laser pentru a suprima varicozitatile inestetice. Prescrierea medicamentelor flebotrope poate fi propusa, caci aceste substante permit cresterea tonicitatii peretilor venelor si reducerea senzatiilor neplacute de crampe, furnicaturi si dureri. In alte circumstante, daca este vorba despre o ulceratie varicoasa care nu se cicatrizeaza dupa luni bune de tratament, chirurgul este obligat sa intervina prin efectuarea unei extirpari a leziunii, urmata eventual de grefe de piele.

Ciorapii antivarice sint o solutie, dar nu miraculoasa
Ei nu vor contribui la disparitia venelor umflate, dar vor putea sa amelioreze simptomele si sa ajute la prevenirea complicatiilor. Strinsoarea ciorapilor permite imbunatatirea insuficientei venoase cu conditia sa fie aplicata corect. Ciorapii trebuie sa exercite o presiune regresiva de la talpa piciorului catre coapsa, adica trebuie sa fie strinsi in jos, apoi din ce in ce mai putin catre partea de sus, dar nu trebuie sa actioneze ca un garou riscind sa faca mai mult rau decit bine. Chiar daca exista mai multe modele este greu de gasit o forma adaptata propriei morfologii. Studiile de observatie au aratat ca, intr-un caz din trei persoane cu varice, ciorapii nu sint purtati pentru ca persoana nu ii suporta. Daca persoana se simte mai bine in momentul in care probeaza ciorapii si zilele urmatoare este un semn bun. Ciorapii antivarice se gasesc in farmacii si se cumpara pe baza unei prescriptii medicale, in functie de gradul insuficientei venoase de care sufera pacienta.

Laserul – tehnica viitorului in tratarea varicelor
In anumite conditii, varicele pot fi tratate si cu ajutorul laserului. Aceasta tehnica moderna consta in introducerea unei fibre laser pe cale cutanata pentru cauterizarea venei. Lumina razei se transforma in caldura cu o anumita lungime de unda, incalzeste singele care la rindul sau incalzeste peretele venei. Tinta undelor laser este hemoglobina si apa din singe.

Laserul endovenos poate fi realizat intr-un cabinet medical, durata totala a tratamentului fiind de aproximativ o ora, apoi pacientul poate sa mearga acasa si sa-si continue activitatile normale. Avantajul tehnicii laser este ca se poate efectua in ambulatoriu, sub anestezie locala. Inconvenientul este ca doar vena principala poate fi tratata, nu si venele adiacente care depind de aceasta. Dar tratamentul medicamentos poate fi secundar interventiei cu laser pentru a trata vasele mai mici. Este o tehnica a viitorului deoarece se dovedeste a fi simpla, eficienta si putin invaziva.

Sfaturi pentru a avea picioare frumoase
Riscul afectiunilor venoase creste o data cu virsta, dar exista citeva sfaturi, nu retete-miracol pentru prevenirea varicelor, mai ales daca unul dintre parinti a suferit din aceasta cauza. Evitati sa stati in picioare sau pe scaun prea mult timp, deoarece astfel se contribuie la stagnarea singelui. Nu practicati sporturi prin care se striveste talpa picioarelor (scrima, tenis) si alegeti mai bine mersul pe jos, inotul sau mersul pe bicicleta, care activeaza circulatia venoasa. In acelasi timp trebuie sa spuneti la revedere liftului si sa reinvatati sa urcati scarile. De asemenea, este recomandat sa dormiti cu picioarele usor ridicate (inaltati foarte putin patul in dreptul picioarelor). Abandonati purtarea jeans-ilor, sosetelor sau cizmelor prea strinse care comprima picioarele ca un garou si purtati haine mai ample. Daca este nevoie purtati sosete sau ciorapi speciali pentru varice, care stimuleaza circulatia venoasa si exercita o contrapresiune la nivelul peretilor acestor vase sangvine. Aveti grija sa nu va expuneti picioarele la o caldura prea mare si in acest scop evitati expunerea la soare, sauna sau epilarea cu ceara calda. Acordati o mare atentie greutatii corporale, caci obezitatea ingreuneaza circulatia singelui.

Va trebui sa dati dovada de rabdare daca sinteti insarcinata pentru ca sarcina favorizeaza dezvoltarea varicelor si se intimpla frecvent ca acestea sa regreseze partial dupa nastere. Daca doriti sa va operati de varice, cel mai probabil, chirurgul va decide acest lucru numai daca ati hotarit sa nu mai aveti copii.

Daca picioarele va dor frecvent, vi se umfla gleznele sau va tremura genunchii, nu lasati toate aceste probleme sa va otraveasca viata. Vorbiti cu medicul dvs., iar afectiunile pot fi remediate.

Pericolul calatoriilor cu avionul
Spatiu restrins, picioare intepenite, atmosfera inchisa si incinsa sint tot atitia factori la care este expus calatorul aerian ce poate dezvolta usor o flebita sau chiar o embolie pulmonara. Acest pericol pe cit de real, este pe atit de posibil cind este vorba despre un zbor lung (o calatorie catre Asia sau Australia este mai riscanta decit una Bucuresti – Budapesta) si scaunele avionului sint de talie redusa. Persoanele care calatoresc cu zborurile charter sau la clasa economic sint mai expuse riscului decit pasagerii de la clasa business. Pentru limitarea riscurilor evitati sa stati prea mult timp imobili, deoarece stagnarea singelui in partea de jos a corpului favorizeaza formarea unui cheag de singe. Pentru a nu fi victime ale sindromului clasei economic este mai bine sa va deplasati din cind in cind in avion (ideal ar fi cite cinci minute la doua ore, fiind condraindicata administrarea de somnifere) sau regulat sa faceti mici miscari de flexii si extensii ale picioarelor.

De asemenea, este important sa purtati haine ample si incaltaminte confortabila si sa beti multe lichide deoarece deshidratarea diminueaza fluiditatea singelui. Dar atentie! Beti numai apa sau bauturi fara alcool, vinul, whisky si alte bauturi alcoolice ducind la sporirea deshidratarii. Unii specialisti recomanda luarea unei mici aspirine cu rol preventiv, daca nu sint contraindicatii pentru aceasta.

Adaugat in: Sep 26, 2006 | Autor: Steluta Indrei | Vizite: 64934


Cele mai citite articole

Vitiligo sau petele albe de pe corp
Cancerul de prostata
Ce este refluxul gastro-esofagian
Tratamente pentru stranut si alergie
Varicele pot fi tratate prin chirurgie, medicamente sau laser
Respiratia urit mirositoare
Relatia dintre eczeme si stres
Tratamente in statiuni romanesti
Pneumonia la copii
Drogul de care putem scapa, tigarile