Printeaza articolul

Anorexia copilului

Cand ne intalnim cu anorexia la copil ?
Vedem adesea mame care se plang ca micutii lor "nu mananca" sau "nu mananca suficient" sau "nu mananca ce trebuie". Atitudinea lor denota multa ingrijorare, anxietate, teama ca micutul "nu este suficient de inalt", "de dezvoltat", "este prea slab"...Ele se plang de mofturile si refuzurile copilului, de orele intregi petrecute in fata farfuriei, de incercarile de tot felul de a convinge copilul sa manance "tot", de pedepsele si recompensele aferente...Unele dintre ele afima ca sunt "disperate", "ca se chinuie asa de cativa ani", "ca nu mai pot". Ne descriu vizitele la pediatru, la spital, analizele pe care le-au facut copilului in incercarea de a gasi un remediu pentru "lipsa lui de pofta de mancare".

Copilul este si el uneori prezent la consultatie, fie ca este mititel fie ca este deja la scoala. Putem vorbi si de anorexia bebelusului, uneori asociata cu alte afectiuni, cum ar fi voma sau refluxul gastro-esofagian. Aceste mame ajung la psiholog sau psihoterapeut la recomandarea pediatrului, medicului de familie, personalului din spital sau vin singure atunci cand isi dau seama ca exista si o componenta psihologica la originea tulburarii. Problemele de alimentatie sunt frecvente in timpul copilariei si adolescentei dar difera ca intensitate si mod de manifestare.

Ce poate face psihoterapeutul ?
Ascultand cuvintele mamei, suferinta ei psihologul incearca sa gaseasca cauza anorexiei sau momentul in care a aparut. Intotdeauna exista  ceva  care a stat la originea tulburarii, o intamplare (o sarcina, o separare, un deces etc), o stare (poate depresia mamei, poate o alta boala, poate o suferinta a altui membru al familiei). La intrebarea: "De cand copilul nu mai mananca ?", mama ne raspunde adesea "Niciodata nu s-a omorat cu mancatul", sau "De cand era mic manca putin si pe zi ce trece a inceput sa refuze tot mai mult mancarea". Totusi, pe masura ce vorbeste, ce pune in cuvinte diferite intamplari, situatii, sentimente care ii vin in minte, mama isi aminteste un moment dureros, o "trauma" prin care familia a trecut. Poate ca este ceva care pare fara legatura cu anorexia copilului, poate copilul nici nu a aflat respectivul eveniment, poate ca era foarte mic sau nici nu era nascut...Si totusi acea este momentul in care anxietatea mamei a crescut, in care starea ei a fost afectata si odata cu ea si "pofta" de mancare a copilului.

Variante terapeutice
Pentru bebelus, se lucreaza in diada mama-copi, psihoterapia centrandu-se pe modul in care mama simte si reactioneaza la refuzul copilului de a manca, la voma lui, la scaderea in greutate. Pe masura ce mama reuseste sa goestioneze propriile stari psihice legate de alimentarea copilului, de ingrijirea lui in general, de capacitatea ei de a fi "o mama buna", problema incepe sa se rezolve.

In cazul copiilor mai mari, varianta de lucru este decisa de psihoterapeut in functie de primele sedinte. Fie se va lucra doar cu mama, fie mama va veni cu copilul si vor lucra impreuna, iind vorba despre o problema de relationare, fie copilul sau adolescentul va ramane in terapie, in cazul in care de el depinde rezolvarea problemei.

In toate cazurile insa este important sa depistam dinamica familiala, legaturile dintre rude, comunicarea lor, eventualele contradictii, neintelegeri, conflicte, asa-numitele "secrete" de familie pentru ca in ele vom gasi sursa dificultatii de a manca, de a inghiti, de a retine mancarea inauntru, manifestata la copil, ca simptom al unei suferinte mascate inconstient de catre adulti care consiera adesea ca "n-are importanta", "am trecut peste...", "n-are legatura...".

Adaugat in: May 2, 2007 | Autor: Anca Munteanu | Vizite: 3683


Cele mai citite articole

Vitiligo sau petele albe de pe corp
Cancerul de prostata
Ce este refluxul gastro-esofagian
Tratamente pentru stranut si alergie
Varicele pot fi tratate prin chirurgie, medicamente sau laser
Respiratia urit mirositoare
Relatia dintre eczeme si stres
Tratamente in statiuni romanesti
Pneumonia la copii
Drogul de care putem scapa, tigarile