Boli endocrine - Hipertiroidismul

Hipertiroidismul este consecinta producerii anormale de hormoni tiroidieni.

Etiopatogenie. Incidenta
Hipertiroidismului este mai ridicata în regiunile cu gusa ede-mica. Boala apare mai frecvent la femei decât la barbati. Numerosi factori pot determina aparitia bolii. Se cunosc îmbolnaviri provocate de traume psihice. în astfel de cazuri, punctul de plecare al dereglarilor hormonale nu este tiroida, ci centrii nervosi din creier, care stimuleaza productia de hormon hipofizar tiretrop si acesta, la rândul sau, incita glanda tiroida sa secrete cantitati mari de hormoni tiroidieni, creând astfel tabloul clinic al tireotoxicozei.

Simptome
Se cunosc trei aspecte ale hipertiroidismului: hipertiroidismul propriu-zis, caracterizat prin gusa si tireotoxicoza, boala Basedow, având ca simptome gusa, tireotoxicoza si exoftalmia (proeminenta globilor oculari) si adenomul toxic, în care exista nodului tiroidian si tireotoxicoza, fara modificari oculare. Debutul hipertiroidismului nu poate fi precizat în timp. Manifestarile de început - astenie, insomnie, nervozitate, scadere în greutate - nu sunt specifice bolii. Bolnavul este tratat deseori în mod gresit ca un nevrotic. Date fiind manifestarile variate ale bolii, St. M. Milcu a descris mai multe etape în evolutia hipertiroidismului. Prima etapa, nevrotica, având manifestarile mentionate, este urmata de o faza neuro-hormonala, caracterizata prin excesul de hormon. Faza a treia este dominata de hipersecretie de hormoni tiroidieni. In aceasta perioada apar semnele clinice de tireotoxicoza. Faza a patra - denumita si viscerala - se caracterizeaza prin suferinta diverselor organe (ficat, inima); faza ultima este cea casectica. în prezent, formele grave sunt rare, deoarece boala este tratata la timp.

Semnele legate de tireotoxicoza sunt comune celor trei forme clinice - hipertiroidism, boala Basedow si adenomul toxic: pierderea în greutate este rapida si însemnata (10-20 kg în câteva luni), cu toate ca apetitul este exagerat. Scaunele sunt frecvente, diareice. Bolnavul are tremuraturi vizibile ale extremitatilor, care se accentueaza când tine mâinile întinse. Deseori tremura tot corpul. Pielea este calda si umeda, deoarece hipertiroidianul transpira necontenit.

Caracteristice hipertiroidei sunt tulburari cardio-vasculare. Tahicardia este importanta, pulsul ajungând la 140 de batai si chiar mai mult/min. Subiectiv se manifesta prin palpitatii si respiratie dificila, la efort. Tahicardia nu se modifica în repaus si nici la efort, ceea ce constituie un criteriu important de diagnostic. Pulsatiile vaselor periferice sunt puternice si vizibile la nivelul gusii - unde sunt însotite de suflu - si la nivelul aortei abdominale. Tulburarile cardiovasculare predomina la batrâni. La acestia, fibrilatia atriala este deseori confundata cu o cardiopatie izolata si tratata ca atare. în tireotoxicoza, tensiunea arteriala creste la 180 mm. Hg, iar, valorile minime coboara la 40 - 60 mm Hg. In genere, ideatia este rapida. Bolnavul este într-o continua stare de agitatie, cu toata starea de oboseala. Este anxios, emotiv si hipersensibil. Starile depresive, tulburarile schizoide sau paranoide sunt frecvent remarcate. Tulburarile nervoase predomina la tineri.

Tulburarile musculare constituie un grup important de simpotme. Oboseala musculara este uneori extrema si poate fi însotita de paralizii trecatoare, atrofie grava sau, mai rar, de miastenie grava.

Gusa, constituie unul dintre cele mai caracteristice semne ale bolii Basedow. Tiroida poate fi moale, difuza sau ferma, nodulara, în functie de vechimea gusii. în adenomul toxic, gusa se dezvolta progresiv si este formata dintr-un singur nodul, de consistenta ferma, mai rar din mai multi noduli. La început, gusa este dependenta de hormonul tireotrop, dar ulterior devine autonoma, secretând cantitati apreciabile de hormoni tiroidieni. Se complica adesea cu insuficienta cardiaca si fibrilatie atriala.

Exoftalmia este - împreuna cu gusa si tireotoxicoza - un simptom important în boala Basedow. Ea consta în proeminenta globilor oculari, cu deschiderea exagerata a fantei palpebrale. Privirea este fixa, ochii lacrimeaza si vederea este dubla (diplopie). Exoftalmia poate evolua spre forma maligna. Tulburarile oculare se accentueaza si exista riscul de pierdere a vederii.

Daca nu se intervine la timp în hipertiroidism, se pot ivi complicati, unele destul de grave. Complicatia cea mai grava este criza de tireotoxicoza, care, din fericire, a devenit rara. Apare la bolnavii cu tireotoxicoza severa, mai ales daca acestia sunt supusi la diverse agresiuni (emotii, interventii chirurgicale, surmenaj). Criza este provocata de tiroidectomie, în special, deoarece în timpul manevrelor pe tiroida se revarsa în sânge cantitati mari de hormoni tiroidieni. Criza se manifesta clinic prin intensificarea fenomenlor de tireotoxicoza (tahicardie, hipertensiune, asterie extrema). în astfel de cazuri se instituie tratament de urgenta cu sedative puternice, solutie Lugol si tratament cu Hemisuccinat de hidrocortizon, în perfuzie, sau cu Cortizon acetat administrat i.m.

Diagnostic
Diagnosticul diferitelor forme de hipertiroidism se bazeaza pe semnele clinice descrise si pe o serie de probe de laborator, de valoare inegala. Metodele de investigare a functiei glandei tiroide cuprind: metabolismul bazai, iodemia, iodocaptarea si scintigrama tiroidiana. în hipertiroidism se utilizeaza, în plus, si anumite teste dinamice.