Boli renale - Insuficienta Renala Cronica

Insuficienta renala cronica este o scadere progresiva a capacitatii functionale renale, cu retinerea īn organism a substantelor toxice rezultate din metabolism si cu evolutie catre uremie terminala.

Etiopatogenie
Insuficienta renala cronica reprezinta etapa finala a bolilor renale bilaterale, īn special a glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor si a pielonefritelor cronice, a hipertensiunii arteriale maligne, a obstructiilor cailor urinare.

Se site ca īn mod normal rinichiul are o rezerva functionala care-i permite sa se adapteze unor solicitari crescute. īn insuficienta renala, distrugerea nefronilor nu mai permite aceasta adaptare. Prima functie alterata este capacitatea de concentratie. īn stadiul initial, rinichiul poate asigura homeostazia mediului intern, adica sa mentina constanta cantitatea de sare, apa, substante azotate si electroliti din organism, ceea ce se realizeaza prin unele mecanisme compensatoare, principalul fiind poliuria. In aceasta perioada, poliuria se īnsoteste de hipostenurie, deci de scaderea capacitatii de concentratie. Odata cu progresarea leziunilor, poliuria devine maxima si scaderea capacitatii de concentratie este foarte severa. Aceasta este faza de izostenurie, cānd densitatea urinii oscileaza invariabil īntre 1 010 si 1 011. īn ultimul stadiu, insuficienta renala se decompenseaza si apare uremia.

Simptome
In stadiul compensat, care poate dura ani de zile, starea generala este relativ buna. Diagnosticul se precizeaza prin explorarea functiilor renale, are arata scaderea capacitatii de concentrare si reducerea filtrarii glomerulare. Pot aparea unele semne clinice ca astenie, cefalee, scaderea poftei de māncare. Cel mai important semn este poliuria, care se īnsoteste la īnceput de hipostenurie, iar mai tārziu de izostenurie.

In stadiul de insuficienta renala decompensata, starea generala se altereaza progresiv, aparānd numeroase simptome clinice si biologice. Tulburarile digestive se accentueaza, aparānd inapetenta, greturi, varsaturi sau diaree. Bolnavul prezinta prurit si o paloare caracteristica (galben-murdar) a tegumentelor si mucoaselor. Apar de asemenea semne nervoase, ca cefalee, ameteli, somnolenta sau crize convulsive. Bolnavul este dispneic. Analiza sāngelui pune īn evidenta anemia si unele tulburari hemoragice. Urinile sunt poliurice si palide. Mai tārziu apare oliguria terminala. La aceste tulburari se adauga semnele renale ale afectiunii cauzale. Exploarea functionala a rinichiului arata scaderea totala a capacitatii de concentratie si dilutie, densitatea urinii fixāndu-se īn jurul valorii de 1 010 - 1011 (izostenurie); īn pielonefrita cronica pot fi īnregistrate valori mai reduse. Apare retentia azotata, interesānd ureeea, creatinina si acidul uric, ale caror valori cresc īn sānge. Tulburarile hidroelectrolitice survin tārziu, cānd functia excretoare e prabusita. Acidoza este totdeauna prezenta īn acest stadiu.

Simptomele pot fi grupate:
- stare generala profund alterata, oboseala fizica si psihica extrema, tegumente palide, prurit, hipotermie, senzatie de frig;
- respirator: miros amoniacal al aerului expirat, respiratie de tip Kssmaul sau Cheyne-Stokes;
- digestiv: repulsie totala fata de alimente, greata si varsaturi pāna la intoleranta gastrica, hematemeza si, uneori, melena;
- neurologic: cefalee precoce, continua si chinuitoare, contractii musculare, somnolenta, stari confuzionale, delir, coma;
- retentia azotata, acidoza si tulburarile electrolitice completeaza tabloul clinic.

Evolutie si prognostic
Evolutia este foarte variabila, uneori rapida (īn cāteva luni), alteori lenta (ani sau decenii). Supravegherea riguroasa, cu mentinerea echilibrelor hidroelectrolitic si metabolic, permite o evolutie īndelungata. Complicatiile sunt numeroase, cea mai periculoase fiind edemul pulmonar sau cerebral, infectiile etc. īn stadiul compensat, prognosticul este relativ bun. In stadiul decompensat, este sumbru.