Intoxicatia cu alcool etilic

Sinonime: etanol, alcool, spirt.

Proprietati fizice: lichid incolor, volatil, inflamabil, miscibil cu apa.

Identificare: prin reactii colorimetrice din corpul delict, sange.

Fiziopatologie: actioneaza depresiv asupra sistemului nrvos central (chiar faza initiala "de excitatie" se datoreaza tot actiunii depresive asupra centrilor nervosi superiori, cu rol de control si inhibitie).

Simptomatologie: perioada de "excitatie": intoxicatul este logoreic, incearca sa dovedeasca agilitate, poate provoca scandaluri, acte violente, furturi etc. Perioada de incoordonare: vorbire incoerenta, ideatie saraca, este dezorientat, confuz. Mersul este titubant, sensibilitatea diminuata, unii au diplopie, apare somnolenta. Coma alcoolica: reflexele osteo-tendinoase sunt abolite, pupilele dilatate; pierderi de urina si fecale. Faciesul este hiperemic; bolnavul exala o halena alcoolica. Respiratia este superficiala, stertoroasa. Tendinta de colaps.

Tratament: nu exista antidot specific.
- Vitamina B6 intravenos, pana la 500 mg, ajuta metabolizarea alcoolului.
- Se administreaza la nevoie stimulenti ai centrului respirator (Karion 0,25 g i.m. sau i.v.).
- Perfuzii cu glucoza 20%.
- Diureza osmotica in come grave.
- Antibioterapie pentru profilaxia si combaterea infectiilor bronho-pulmonare.
- Se sustin functiile vitale (circulatia, respiratia).
- Nu se administreaza deprimante ale sistemului nervos central.

Inapoi la intoxicatii