Printeaza articolul

Sentimentele materne

Sentimentele materne Lunile frumoase de sarcina au trecut, nasterea a avut si ea loc, alaptarea decurge normal, parasiti spitalul si va treziti acasa cu un nou membru in familie. Ce e de facut? Mogaldeata care doarme linistita in patut v-a intors viata cu susul in jos si sunteti nevoita sa faceti fata noii situatii intr-o manierea in care sa nu sufere nimeni... Cum putem face asta?

Specialistii sunt de parere ca desi puericultura a luat proportii insemnate in ultimii ani, informatiile cu privire la sarcina, nastere, alaptare si cresterea copilului sunt multe si diverse, sursele de informare au fost ridicate la rang de regula, ei bine, cu toate acestea, nimeni nu ne poate pregati indeajuns de bine cum sa fim parintii perfecti. Niciodata o familie nu va putea fi cu adevarat pregatita pentru nou viata care o asteapta. Bunul simt insa si flerul trebuie luate in considerare si tratate cu cea mai mare seriozitate.

Informatiile de tot felul spun ca instinctul matern este esential in procesul de invatare a cresterii unui copil. Cu toate acestea, cele mai multe mame descopera cu stupoare ca nu au acest fler, ca nu si l-au descoperit sau ca pur si simplu nu se pot increde in el. Din aceasta stare emotionala apar conflictele cu propria persoana, un sentiment de invidie fata de sot (care are libertate mai mare de miscare si care ni se pare tot timpul ca nu ajuta indeajuns proaspata mamica) si chiar uneori un adevarat sentiment de ura fata de propriul copil.

Unul din sentimentele pe care le incearca in aceasta perioada mama este cel de frustrare. Copilasul are propriul lui ritm de masa, somn, are deja tabieturile lui iar acceptarea acestora necesita un efort de adaptare imens din partea mamei. De cele mai multe ori ea reuseste sa accepte faptul ca bebelusul este si el un om cu cerinte si nevoi si ca trebuie sa i le respecte si sa se adapteze lor. Altori insa ea simte ca trebuie sa aiba control absolut asupra copilului si va gresi incercand sa se impuna. Oboseala, teama de a nu gresi, sentimentul ca viata ei nu va mai fi cea de dinainte isi spun acum cuvantul.

Sentimentul de vina este o alta traire pe care o incearca acum proaspata mamica. Are impresia ca toata aceasta viata noua pentru ea are reguli pe care ea nu le va putea respecta si cu care nu se poate obisnui. Fiecare gest al copilului reprezinta un simptom de boala, plansul acestuia denota o afectiune grava, laptele parca nu-i mai place sau nu ii mai ajunge, il digera greu sau se ineaca etc. Toate aceste impresii le are atunci cand simte ca nu se straduieste indeajuns sau ca nu poate face fata nevoilor copilului. Tendinta in aceste situatii este sa sune medicul pediatru, o vecina sau chiar pe bunica copilului, pentru un sfat, o recomandare, un repros sau orice o poate scoate din aceasta stare de aparenta inutilitate.

Recomandarile medicilor pentru a depasi aceste situatii far referire la plimbarile in natura, comunicarea cu cei dragi, incercarea de a aduce un ajutor in casa (o mama, o soacra) sau petrecerea catorva ore departe de micut, la o cofetarie sau la un suc cu fetele... Apoi, incercarea de a se obisnui cu ideea ca fiecare mama este unica in felul ei si copilul la fel. In nicio carte nu va gasi descrierea exacta a copilasului ei. Ea se va adapta, isi va cunoaste copilul asa cum este si il va trata ca atare. In plus, recunoasterea greselilor, asumarea lor si atentia de a nu le mai repeta fac parte din acest proces de adaptare. Si nu in ultimul rand, tatal. Parte integranta a familiei, celalalt parinte care are aceleasi responsabilitati ca si mama, dar mai putine indatoriri, tatal copilului va avea si el nevoie de un mare efort de adaptare la noua viata de familie. Va incerca sa inteleaga sentimentele mamei, va face apel la intreaga lui rabdare, va lua pe umerii sai o parte din raspunderi si va face tot posibilul sa o inteleaga pe sotia sa atunci cand este nervoasa, recalcitranta sau pur si simplu obosita.

Nimeni nu spune ca este usor. Dimpotriva, toate cartile de specialitate incearca sa pregateasca viitorii parinti pentru aceasta incercare. Esential este insa sa intelegem ca nimeni nu este parinte perfect, ca avem voie sa gresim, avem voie de plangem la nervi sau sa ne descarcam pe cineva. Cu adevarat important este sa invatam cate ceva din toate acestea si atunci viata de familie va cunoaste acea armonie pe care am visat-o intotdeauna.

Sursa foto: http://www.flickr.com/photos/97103921@N00/1203107026/

Adaugat in: Aug 1, 2011 | Autor: Anca-Mariela Truta | Vizite: 1745